Teren, 9868 m²
Vă propunem spre vânzare un teren cu o oportunitate investițională mare, aflat în intravilanul satului Sântion, com. Borș, la o distanță de 150 m de Parcul Industrial Borș, unde se gasesc toate utilitățile: rețea de apă, canalizare, electricitate, gaz, respectiv la o distanță de 700 m de Calea Borșului- E60.Accesul se realizează pe un drum agricol, iar terenul se învecinează cu o parcelă de aprox. 15000 mp aflată in proprietatea Primăriei Borș, care se poate concesiona.
Cu o suprafață de 9868 mp și dublu front stradal, terenul are destinația industrie și depozite nepoluante, având POT max. 50%, respectiv CUT max. 1,5.
Alăturarea de Parcul Industrial Borș poate fi oportună investitorilor interesați de constructia unui parc fotovoltaic, respectiv datorită oportunităților de parteneriat cu companiile de aici.
Comuna Borș este una dintre cele mai importante comune ale județului Bihor, cu un plan de dezvoltare pe perioada 2ascuns ce cuprinde o serie de proiecte de infrastructură cu finanțare atât din bugetul local cât și din fonduri nerambursabile, iar modernizarea drumurilor agricole, extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaz sunt prioritate și cu finanțarea cea mai consistentă.
Vă invit la vizionare, iar celor interesați de mai multe informații vă stau la dispoziție.
Anuntul Teren, 9868 m² este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
1.800 RON
Direct proprietar - garsoniera Weiner Palada, din 1 martie
Oferim garsoniera noastră spre închiriere, de preferat pentru o persoană singură sau un cuplu căsător ...
39.000 EUR
Apartament 1 camera 39mp, confort 1 decomandat, Calarasi 4,
Apartament 1 camera 39mp, confort 1 decomandat, Calarasi 4, mobilat. Zugravit recent. Dotat cu centra ...
78.000 EUR
Apartament 2 camere, 55.20 mp, zona Steaua
Blitz vă propune spre vânzare un apartament cu 2 camere, decomandat, cu o suprafață utilă de 55,2 mp, ...
750 EUR
2 Camere, Piata Unirii, Pet Friendly, 1 min Metrou
Comision agentie: 50% din valoarea unei chirii. Apartament spatios cu 2 camere, complet mobilat si ut ...
450 EUR
Partament 2 camere pt inchiriat
Inchiriez apartament cu 2 camere la bloc Privilege. Apartamentul are 60 mp si este complet mobilat si ...
237.499 EUR
Vila 5cam,parcare,curte,mob-util,mutare imed/15min metrou...
Proprietar, vand(cash/credit) prin agentie(tel: 0720002332 - pentru detalii si vizionari, comision ...
86.000 EUR
Apartament 3 camere decomandat, reabilitat
Apartament 3 camere decomandat – 1 Decembrie, Ilfov | Parcare | Centrală | Mobilat complet Vânzare d ...
350 EUR
Garsonieră de închiriat (Militari Residence )
Direct proprietar ,închiriez garsonieră,mobilată și utilată complet ,str.Tineretului nr.35bis (Milita ...
140.000 EUR
Apartament 3 camere decomandat zona Poarta 6
Agentia Acord Imobiliar , va propune spre vanzare un apartament cu 3 camere , 2 balcoane , situat la ...
111.999 EUR
3 camere Titan decomandat, an 1974, renovat
R.E.A. Imobiliare vă oferă spre vânzare un apartament cu 3 camere decomandat în zona Titan, situat în ...





